Un prieten bun mi-a spus odată.. "învaţă să te cobori la mintea unui copil atunci când vorbeşti cu el dar nu uita să te ridici atunci când lângă tine este un om în toată firea"..
Ma învăţat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze pentru că "mâine poate fi mai rău".. şi aşa e.. nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul.. trebuie să trăim în prezent.. nu din amintiri sau să ne facem planuri pentru viitor..
Tot el îmi spunea că atunci când ieşim împreună îşi ia doza de copilărie de la mine.. eu care la 15 ani mă credeam destul de matură să pot lua viaţa în piept (trecusem recent printr-o despărţire, prima de altfel, sufeream emorm şi mi se părea că viaţa e nedreaptă.. pentru că eu îl iubeam şi nu puteam să îmi imaginez restul vieţii fără el.. târziu am realizat că viaţa nu se rezumă doar la el şi am reuşit să trec într-un final peste).
Dar n-a fost chiar aşa, de atunci au trecut 4 ani.. 4 ani în care pot sa spun că am învăţat multe. Nu vreau să fac aceeaşi greşeală spunând că m-am maturizat dar pot să zic că acum gândesc
Nu vreau să fiu un adult pentru că sunt mult prea multe responsabilităţi şi nu mă simt încă pregătită pentru toate acestea.. vreau să fiu tot fetiţa mamei şi a lui tata.. vreau să mă uit pe cer şi să râd cu gura până la urechi de un nor care are o formă mai ciudată.. vreau să mânânc îngheţată şi să mă murdăresc pe nas.. vreau să mă joc în nisip.. să sar în bălţi.. să mă plimb în ploaie.. să mă dau pe leagăn şi să mă uit la desene animate :). Încă nu m-am săturat de toate lucrurile acestea.. şi mai vreau să mă bucur de ele cât mai pot..
Nu sunt o persoană uşor de influenţat, dar pot spune că el mi-a schimbat puţin felul de a vedea viaţa şi îi sunt recunoscătoare. diferit şi încerc să vad mereu jumătatea plină a paharului.
Cu alte cuvinte.. nu uitaţi că acolo undeva în adâncul sufletului vostru este un copil care de-abia aşteaptă să iasă la joacă.. nu-l ignoraţi.. mai acordaţii o şansă :)
