Un prieten bun mi-a spus odată.. "învaţă să te cobori la mintea unui copil atunci când vorbeşti cu el dar nu uita să te ridici atunci când lângă tine este un om în toată firea"..
Ma învăţat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze pentru că "mâine poate fi mai rău".. şi aşa e.. nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul.. trebuie să trăim în prezent.. nu din amintiri sau să ne facem planuri pentru viitor..
Tot el îmi spunea că atunci când ieşim împreună îşi ia doza de copilărie de la mine.. eu care la 15 ani mă credeam destul de matură să pot lua viaţa în piept (trecusem recent printr-o despărţire, prima de altfel, sufeream emorm şi mi se părea că viaţa e nedreaptă.. pentru că eu îl iubeam şi nu puteam să îmi imaginez restul vieţii fără el.. târziu am realizat că viaţa nu se rezumă doar la el şi am reuşit să trec într-un final peste).
Dar n-a fost chiar aşa, de atunci au trecut 4 ani.. 4 ani în care pot sa spun că am învăţat multe. Nu vreau să fac aceeaşi greşeală spunând că m-am maturizat dar pot să zic că acum gândesc
Nu vreau să fiu un adult pentru că sunt mult prea multe responsabilităţi şi nu mă simt încă pregătită pentru toate acestea.. vreau să fiu tot fetiţa mamei şi a lui tata.. vreau să mă uit pe cer şi să râd cu gura până la urechi de un nor care are o formă mai ciudată.. vreau să mânânc îngheţată şi să mă murdăresc pe nas.. vreau să mă joc în nisip.. să sar în bălţi.. să mă plimb în ploaie.. să mă dau pe leagăn şi să mă uit la desene animate :). Încă nu m-am săturat de toate lucrurile acestea.. şi mai vreau să mă bucur de ele cât mai pot..
Nu sunt o persoană uşor de influenţat, dar pot spune că el mi-a schimbat puţin felul de a vedea viaţa şi îi sunt recunoscătoare. diferit şi încerc să vad mereu jumătatea plină a paharului.
Cu alte cuvinte.. nu uitaţi că acolo undeva în adâncul sufletului vostru este un copil care de-abia aşteaptă să iasă la joacă.. nu-l ignoraţi.. mai acordaţii o şansă :)
Ma învăţat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze pentru că "mâine poate fi mai rău".. şi aşa e.. nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul.. trebuie să trăim în prezent.. nu din amintiri sau să ne facem planuri pentru viitor..
Tot el îmi spunea că atunci când ieşim împreună îşi ia doza de copilărie de la mine.. eu care la 15 ani mă credeam destul de matură să pot lua viaţa în piept (trecusem recent printr-o despărţire, prima de altfel, sufeream emorm şi mi se părea că viaţa e nedreaptă.. pentru că eu îl iubeam şi nu puteam să îmi imaginez restul vieţii fără el.. târziu am realizat că viaţa nu se rezumă doar la el şi am reuşit să trec într-un final peste).
Dar n-a fost chiar aşa, de atunci au trecut 4 ani.. 4 ani în care pot sa spun că am învăţat multe. Nu vreau să fac aceeaşi greşeală spunând că m-am maturizat dar pot să zic că acum gândesc
Nu vreau să fiu un adult pentru că sunt mult prea multe responsabilităţi şi nu mă simt încă pregătită pentru toate acestea.. vreau să fiu tot fetiţa mamei şi a lui tata.. vreau să mă uit pe cer şi să râd cu gura până la urechi de un nor care are o formă mai ciudată.. vreau să mânânc îngheţată şi să mă murdăresc pe nas.. vreau să mă joc în nisip.. să sar în bălţi.. să mă plimb în ploaie.. să mă dau pe leagăn şi să mă uit la desene animate :). Încă nu m-am săturat de toate lucrurile acestea.. şi mai vreau să mă bucur de ele cât mai pot..
Nu sunt o persoană uşor de influenţat, dar pot spune că el mi-a schimbat puţin felul de a vedea viaţa şi îi sunt recunoscătoare. diferit şi încerc să vad mereu jumătatea plină a paharului.
Cu alte cuvinte.. nu uitaţi că acolo undeva în adâncul sufletului vostru este un copil care de-abia aşteaptă să iasă la joacă.. nu-l ignoraţi.. mai acordaţii o şansă :)
intrebare intrebatoare: cat o sa mai reusim sa fim copii? dar stii... copilul din tine nu ti-l poate lua nimeni dar tu insuti uiti de el din cauza ca desenele sunt inlocuite cu un serviciu, saritul in balti cu datorii si tot asa...
RăspundețiȘtergereda ştiu.. life sucks!!(în privinţa asta)
RăspundețiȘtergereeu am încercat să subliniez un lucru.. ar trebui să ne refugiem câte-odată, să uităm de rutină, de datorii, de tot.. chiar dacă viaţa nu ne prea lasă.. grijile nu sunt un motiv pentru ca noi să uităm de copilul din noi :)
am vrut să reamintesc lucrul acesta pentru că vad că din ce în ce mai multi oameni nu e mai gândesc la viaţă ca la ceva frumos.. un dar..
şi e păcat.. e prea scurtă..
ceea ce am descris eu mai sus nu e rutina... este doar o lectie de supravietuire... si cam atat:) rutina intervine atunci cand scapat de la munca nu faci nimic altceva decat sa te refugiezi in casa si sa nu mai iesi pana a doua zi sau mai stiu eu ce face fiecare ... iar grijile sunt un motiv pentru care uitam de copilul din noi spune-mi de cate ori te-ai jucat tu sau ai facut orice alta activitate cand aveai capul plin de probleme ce trebuiau sa fie rezolvate neaparat.
RăspundețiȘtergereiar cat despre acei oameni... probabil le-ar trebui un dus rece si niste socuri electrice ca sa simta si ei ca viata trebuie traita, nu dormita.
nu sunt o excepţie.. şi nu m-am jucat niciodată atunci când am avut capul plin de probleme.. nu ai înţles esenţialul.. totu a pornit de la "Nu vreau să fiu un adult pentru că sunt mult prea multe responsabilităţi şi nu mă simt încă pregătită pentru toate acestea.." şi după am continuat cu tot ceea ce aş vrea să fac.. încă îmi place să visez.. iar asta face parte tot din "a fi copil"
RăspundețiȘtergere